„Nu poți fi român dacă nu ai mâncat salam cu soia”, spuneau mulți imediat după Revoluție. Avea culoare roz, era ambalat în plastic portocaliu și costa doar 12 lei kilogramul. România de dinainte: case călduroase în timpul iernii, copii care își făceau lecțiile pentru școală la lampa cu gaz. Apa caldă se dădea o dată pe săptămână, pe cartiere. Și aragazul sau butelia funcționau perfect. Un șir nesfârșit de cozi. Pentru nostalgici, însă, „Epoca de Aur” a însemnat o viață tihnită: școală, intrarea în UTC, carnetul roșu de membru al PCR, un loc de muncă sigur, o locuință, vacanțe la mare…
Alimente la greu
La începutul anilor ’80, România trecea printr-o perioadă dificilă din punct de vedere economic. Carnea, uleiul, zahărul, făina, orezul, untul, deveniseră produse accesibile. Rafturile magazinelor erau pline de borcane cu ghiveci, cutii cu creveți din Vietnam. Brașovenii trebuiau să se trezească la patru dimineața pentru a cumpăra un pui, pâine sau lapte. În 1986-1987, partidul a decis să raționalizeze produsele de bază, iar alimentele au început să fie vândute pe bază de cartele.
În magazinele comuniste, produsele alimentare erau mereu variate și disponibile.
Celebrii Frații Petreuș, acordeoane și adidași
Pe rafturile alimentare din vremurile „fericite”, se găseau nechezol, marmeladă la calup, compot de prune și tocană de legume, acordeoane (coaste de porc), adidași (copite de porc), frații Petreuș (pungi cu câte doi pui care nu depășeau 1 kg împreună), șerbet roz, pesmeți, lichior Glaciar, bere Azuga, vin spumos Zarea, sirop de vișine, săpun Cheia, vodcă „Cristal 80”. În sărbători, existau scandaluri la cozile pentru portocale, banane verzi, bomboane de pom și ciocolate chinezești. Banalele erau puse pe dulapuri să se coacă. Mulți aveau prieteni în alimentare și cumpărau produse de sub tejghea. După 1985, galantarele erau mai mereu pline. Se găseau creveți vietnamezi și conserve de pește.
Bufetul partidului
Locul „bunătăților” era la Bufetul Partidului, lângă actualul Magazin Star. Aici erau de toate: mușchi, pastramă, conserve de carne chinezești, salam de Sibiu, portocale, whisky, țigări Kent, ness, cafea. Când muncitorii au ieșit în stradă de la Steagu Roșu, pe 15 noiembrie 1987, o parte dintre ei au intrat și în Cantina Partidului. Au scos cârnații, rotocoalele de cașcaval și cutiile de ness și le-au împărțit oamenilor.
Lecții la lampa cu gaz
Curentul electric era raționalizat drastic, în special iernile. În orele în care „se lua lumina”, toți românii foloseau lumânări, felinare sau lămpi cu gaz aduse de la țară. Perioada cea mai grea a fost între 1980 și 1989. Când primeai un telefon de la partid, curentul era întrerupt, așa că brașovenii nu știau niciodată când vor rămâne fără lumină.
Raj Kapoor și Jandarmii
Cinematograful: frig, sonorizare proastă, înghesuială. Filmele indiene care storceau lacrimi, precum „Vandana”, „O floare și doi grădinari”, „Lanțul amintirilor” și „Vagabondul” cu Raj Kapoor, erau în top în anii ’80. Se stătea ore întregi la cozi. În 1989, brașovenii se călcau în picioare la coadă pentru bilete, în special pentru filmele din seria franțuzească cu „Jandarmii”. La cinematograful Cosmos, geamurile erau sparte de multe ori din cauza îmbulzelii. Pentru seria cu Piedone, speculanții vindeau bilete la suprapreț.
Videotecile și Margareta Nistor
Cine avea un videorecorder era considerat „tare”. Videocasetele se închiriau pe perioade scurte, în special de la studenții de pe Colina Memorandului. Filmele preferate atunci erau „Mad Max”, „Kramer contra Kramer”, „Planeta maimuțelor”, „Războiul stelelor”. Vocea tremurată, cu perturbații răgușite, a Margaretei Irina Nistor, era simbolul filmelor „la video”.
Cozile la magazinele comuniste erau normale și obișnuite.
Tudor Vornicu, romanțele lui Gică Petrescu, cupletele cu Stela și Ștefan Bănică senior, Corina Chiriac și Angela Similea, erau simboluri pentru orele de program TV din acele vremuri bune, până la începutul deceniului 9. Nu lipsea telejurnalul, „Vizita tovarășului Nicolae Ceaușescu și a tovarășei Elena Ceaușescu…”, 10 minute de desene animate cu Mihaela. Emisiuni consecrate, precum „Teleencic
