Rivalitatea tăcută dintre Amalia și Ana Maria pare să fi continuat, chiar dacă a fost mai puțin vizibilă în sezonul 4 al emisiunii „Mireasa”. Cele două femei au început să arunce săgeți una către cealaltă recent, după ce proaspăta mamă a ironizat un moment al Anei Maria de la emisiunea „Insula Iubirii”.
Nu mai este un secret faptul că Ana-Maria Măriuță și Marius Budin au fost concurenți în sezonul 4 al emisiunii „Mireasa”. Ana Maria a fost protagonistul unei situații amuzante în cadrul emisiunii „Insula Iubirii”. În timpul unei întâlniri, ea a mâncat un crevete, însă s-ar părea că a mușcat dintr-o parte care nu era comestibilă, ceea ce a stârnit ironii din partea urmăritorilor emisiunii.
Amalia a postat imaginile de la „Insula Iubirii” în care apare Ana Maria în timp ce mănâncă și a adăugat comentariul: „Am promis că mă abțin, dar nu pot”. Ana Maria nu a întârziat să reacționeze, transmițând un mesaj acid în replică.
Ce replici și-au dat fostele concurente la Mireasa sezonul 4, după momentul “crevetelui” de la Insula Iubirii?
Amalia a publicat pe pagina sa oficială de Instagram momentul video cu Ana Maria care a mâncat un crevete, iar la scurt timp concurenta de la Insula Iubirii a dat un răspuns acid: “Ai rămas tot fana mea, am crezut că m-ai uitat, ești și tu femeie măritată la casa ta”.
Amalia Ligia a răspuns și ea acestei înțepături clare: “Nu fata mea, nu am fost niciodată fana oamenilor reduși! Doar că și nouă ne plac creveții (cu ție de altfel), însă noi îi mâncăm fără cap! Trebuie să-ți mărturisesc că nu am mai râs niciodată cât am râs sezonul ăsta, datorită capacităților tale lingvistice și comportamentului de doamnă adevărat ce ești”.
Reamintim că în sezonul 4 Mireasa, în timp ce Marius era în cunoaștere cu Ana Maria, a ieșit cu Amalia la date și a mărturisit că s-au sărutat când nu erau camere. Băiatul a ales în cele din urmă să formeze un cuplu cu Ana Maria, cea alături de care a și plecat din emisiune.
Amalia și Maria au avut mai multe înțepături de-a lungul sezonului. Amalia și Maria au avut un schimb de replici în emisia live din 29 septembrie 2021, iar ea a spus despre Ana Maria: ”E invidioasă și o persoană geloasă. O femeie sigură pe ea nu are cum să nu fie geloasă”.