O veste plină de speranță vine din comuna Balta Doamnei, unde zeci de elevi de la Școala Gimnazială „Sfinții Împărați” s-au unit pentru a organiza un târg caritabil de Paște, în sprijinul celor mai puțin norocoși.
Cu multă empatie și o inimă mare, copiii au creat ornamente de sărbătoare și prăjituri, cu dorința de a face o diferență în viața altor copii aflați în suferință.
Banii strânși în cadrul evenimentului caritabil vor fi donați către Theoris și Darius, doi micuți din Ploiești care se luptă cu boala cumplită a leucemiei. Acești bani vor fi folosiți pentru a le permite copiilor să continue tratamentul vital de chimioterapie, care poate face diferența între viață și moarte.
„Am zis că în niște vremuri atât de urâte pe care le trăim, educațional vorbind, e bine ca oamenii să știe că se întâmplă și lucruri frumoase. Noi, aici, într-o școală de țară, încercăm să îi învățăm pe elevii noștri despre importanța empatie, a lucruri făcut cu mânuțele lor, care se transformă în bani pentru a ajuta pe cineva. Totodată, relaționează frumos și pun foarte mult suflet în ceea ce fac. De trei ori pe an organizăm astfel de târguri caritabile. Zilele trecute am avut târgul de Paște. Profesorii școlii au făcut clătite, gofre, popcorn, vată pe băț. Elevii, ornamente. Produsele au fost vândute părinților și copiilor, iar cei 10.200 de lei strânși vor ajunge în conturile părinților lui Theoris și Darius, cei doi micuți din Ploiești bolnavi de cancer”, a spus profesorul Adina Vodă, unul dintre organizatori.
Cu toții au pus suflet în această cauză nobilă, de la cei mai mici elevi de la grădiniță, până la cei mai mari elevi de la școala gimnazială. Anul acesta, banii strânși au depășit suma de 10.200 de lei, iar la târgul caritabil de Crăciun din decembrie anul trecut, aceiași copii au reușit să strângă o sumă impresionantă de 23.000 de lei, bani care au fost donați către o fetiță de un an și patru luni, implicată într-un grav accident rutier, care are nevoie de ședințe costisitoare de recuperare.
Astfel de inițiative sunt cu adevărat remarcabile și arată că, cu puțină bunăvoință și implicare, oricine poate face o diferență semnificativă în viața celor din jur. Felicitări elevilor de la Școala Gimnazială „Sfinții Împărați” din comuna Balta Doamnei pentru efortul lor în această cauză nobilă și pentru spiritul lor caritabil!
Pentru întrebări despre donații, contactați pagina https://www.facebook.com/sbaltadoamnei/posts/1460899381320534