La petrecere, Cristian a petrecut timp cu Liliana și Denisa. Pe a doua chiar a vrut să o sărute.
Liliana a părut atrasă de Cristian la petrecere. Cei doi au petrecut timp împreună, dar fata nu i-a neglijat nici pe Florin și Robert.
Mireasa sezonul 11, 3 februarie 2025. Cristian, între Liliana și Denisa
După ce au vorbit în bucătărie, Liliana și Cristian s-au întâlnit pe ringul de dans. Mai târziu, cei doi aveau parteneri diferiți.
El a dansat cu Denisa, pe când ea a dansat cu Florin și Robert. Totuși, Lilianei nu i-a plăcut faptul că băiatul a acordat atenție și altor fete.
Cu toate acestea, când a început să răsune în boxe muzica de striptease, Liliana a ales să îi facă un dans lui Robert, pe când Cristian i-a făcut un dans Denisei. Liliana s-a mișcat timidă pe ritmurile de streptease.
”A fost un joculeț”, a zis Marius. Ceilalți participanți au fost de acord. ”Ne-am distrat la maxim. Poate am vrut să o sărut”, a zis Cristian în privința Denisei.
”Da, a fost conexiune de la început, da.”, a afirmat și tânăra. ”Eu nu credeam că sunt în poziția asta. În mintea mea era alt film. Eu am crezut că Liliana se comporta cu mine la fel ca cu Florin și Robert. Acum vedem, normal eram retras din ecuație și intrat în alta. Vedem, să se mai liniștească apele, să treacă ziua de azi”, a continuat Cristian.
Băiatul a mai zis că vrea să o cunoască mai bine pe Liliana. Vezi mai multe detalii în materialul video de mai sus.