Daniel de la Mireasa sezonul 8 a primit o scrisoare de la fratele său, Claudiu. Iată ce i-a transmis acesta.
”Știu că ești ambițios”, i-a spus fratele lui Daniel. Acesta a menționat că știe faptul că băiatul vrea ce e mai bine pentru el și cei dragi, dar l-a atenționat să aibă grijă la căile prin care obține asta.
Daniel a primit o scrisoare de la frate: ” Știu că ești prost și te îndrăgostești repede”
Daniel a primit o scrisoare de la fratele său, prin care i-a transmis un mesaj cheie. Acesta pare că l-a îndemnat să fie mai prudent și să trăiască fiecare etapă, fără să se grăbească.
”Știu că ești ambițios și vrei tot ce e mai bun pentru tine și pentru cei dragi ție. Ai grijă însă la metodele prin care ajungi la treaba asta. A fost ciudat și diferit când ne-am văzut ultima oară, poate din cauza camerelor, poate din cauza persoanelor care erau de față de parcă s-au transformat de când ești acolo. (…)
Să te gândești bine dacă fiecare ”te iubesc” pe care îl spui îți aduce ceea ce îți dorești. Să nu faci pași mari pe care să îi regreți, mai bine mici și siguri. Ce ai acum și ce trăiești este total diferit de cum vor sta lucrurile când vei reveni ”cu picioarele pe pământ”. Așa că, sfatul meu, este să trăiești experiența asta, dar să încerci să nu îți planifici viitorul în funcție de ea. Știu că ești prost și te îndrăgostești repede… asta poți să o faci zilnic. Pentru restul însă, ai nevoie de mult mai mult. Îți spun din experiență”, a notat fratele lui Daniel în scrisoare.
Daniel spune că fratele nu l-a îndemnat să fie precaut și că înțelege exact mesajul pe care acesta i l-a trimis.