La petrecerea de sâmbătă de la Mireasa, Daria a fost sfătuită de doamna Anina să interacționeze cu Marius, noul concurent. Cei doi tineri au avut mai multe discuții și au dansat împreună.
Daria și Marius s-au apropiat reciproc la petrecerea de sâmbătă iar în emisia live Mireasa de pe 18 septembrie 2023 cei doi au stat unul lângă altul: „Ne-am simțit minunat”, a spus Daria. „Daria reușește să-mi transmită ceva intens”, a completat-o Marius.
La petrecerea Mireasa Daria a clarificat că, deși a spus că este atrasă de bărbați cu mușchi, ea a mai avut relații cu bărbați cu o constituție corporală ca a lui Marius.
Daria și Marius au interacționat la petrecerea Mireasa
Daria și Marius au dansat împreună, s-au simțit bine și chiar au făcut schimb de cadouri: Fata i-a dăruit băiatului un tricou roșu din garderoba ei, iar băiatul i-a dat tinerei un tricou creat de el.
„La o femeie mă atrage felul în care își tratează bărbatul. Să fii prețuit, apreciat, decât femeile alea bibleou care se uită la tine frumos, dar mai culeg 5 numere de telefon când te duci tu la baie”
„Ai timp să mă cunoști”, i-a spus Daria lui Marius în timp ce acesta îi spunea fetei că apreciază foarte mult la o femeie modul în care se comportă cu un bărbat.
„Eu sunt un bărbat asumat. Am zis adevăruri greu digerabile”, a spus Marius.
Daria și Marius și-au dăruit apoi reciproc câte un tricou.