După emoțiile trăite pe stadion, Dima și Sabrina au mers să sărbătorească logodna într-un cadru mai intim. Cei doi au beneficiat de o noapte la hotel.
Dima și Sabrina au sărbătorit logodna la hotel
”Pentru familia noastră”, au spus cei doi când au ciocnit un pahar de șampanie. Tinerii au mai stat câteva momente și a doua zi dimineața, reporterii au insistat pentru a deschide ușa.
”E foarte bine cu inel pe deget. Toată noaptea am avut grijă de el. E un sentiment plăcut”, a afirmat Sabrina câteva ore mai târziu.
”Noi am câștigat la orice plan, și-n nocturnă, și la firul ierbii pe zi. Suntem compatibili din toate punctele de vedere. Nu a existat niciun fel de emoții”, a zis Dima după momentele petrecute împreună.
Întrebați cât sunt de fericiți, ambii au zis: ”Cei mai fericiți”. La întoarcerea în casa Mireasa, Dima și Sabrina au fost întâmpinați de ceilalți concurenți. A fost mare fericire, iar doamna Laura a plâns în timp ce îi felicita pe cei doi.