Arhidiaconul Mihail Bucă și soția sa, Daniela, sunt în culmea fericirii. După o perioadă de suferință, fiica lor de cinci ani, Irene-Ecaterina, s-a vindecat miraculos de leucemie. Vestea bună nu a venit singură, ci a fost urmată de o nouă bucurie pentru familia Bucă. Duminică, aceștia au fost nași pentru a 18 oară, un record demn de apreciat.
Părintele Mihail Bucă și soția sa sunt considerați un exemplu pentru mulți dintre credincioși. Cei doi sunt un cuplu extrem de iubit și apreciat, datorită dragostei și bunătății pe care o emană prin toți porii. Deși sunt căsătoriți de mulți ani și au împreună cinci copii, ei reușesc să-și păstreze iubirea la fel de vie ca în prima zi, fiind considerați nașii ideali.
După vestea vindecării miraculoase a fiicei lor, familia Bucă trăiește o perioadă de fericire și împlinire, iar nașterea unui nou copil în familia pe care îi apreciază atât de mult reprezintă un nou motiv de bucurie. Arhidiaconul Mihail Bucă și soția sa sunt recunoscuți pentru viața morală pe care o duc și pentru ceea ce reprezintă din punct de vedere religios, fiind aleși frecvent ca nași pentru alți copii, fiind pentru a 18-a oara cand sunt nasi. Cu această ocazie, familia Bucă a primit din partea credincioșilor multe felicitări și urări de bine.
Fiica arhidiaconului Mihail Bucă s-a vindecat de leucemie!
Fiica de aproape 5 ani a arhidiaconului Mihail Bucă s-a vindecat de leucemie. Însă, rezultatele medicilor sunt doar dătătoare de speranță, nu înseamnă că Irene-Ecaterina a scăpat de leucemie definitiv. Ea va continua tratamentul cu citostatice.
„În Săptămâna Patimilor, Irene a făcut noi analize. Iar rezultatele primite în Săptămâna Luminată sunt cele pe care le tot așteptam: măduva ei NU mai are celule atinse de înfiorătoarea boală. Cităm din rezultatul analizelor medicale: ”Concluzie: Boala minimă reziduală nedetectabilă”, a transmis arhidiaconul.
Micuţa Irene s-a născut cu sindromul Down, iar mai apoi a fost diagnosticată și cu leucemie. Pe durata tratamentului fetitei, părintele a decis să se îi fie alaturi în spital.
Cel care este și fondatorul și dirijorul grupului pslatic ”Tronos” al Patriarhiei Române este recunoscător tuturor celor care i-au sărit în ajutor pentru ca fiica lui să se facă sănătoasă. Totuși, rezultatele medicilor sunt unele dătătoare de speranță, dar cea mică trebuie să continue tratamentul cu citostatice.
” (…)Vin în fața voastră cu plecăciune, recunoștință și bucurie. Mă plec spre toți cei care ne-ați fost alături în acest an, sub toate felurile, dar mai ales prin rugăciune. Astăzi, pot să vă fac părtași și la bucuria noastră. În Săptămâna Patimilor, Irene a făcut noi analize.
Rrezultatele primite în Săptămâna Luminată sunt cele pe care le tot așteptam: măduva ei NU mai are celule atinse de înfiorătoarea boală. Citez din rezultatul analizelor medicale: ”Concluzie: Boala minimă reziduală nedetectabilă”, a transmis duhovnicul, pe Facebook.