Gabriela a publicat o imagine cu fiul său, cu prilejul aniversării de 4 luni a micuțului. „La mulți ani, îngerul meu”, a scris fosta concurentă Mireasa în dreptul unei fotografii cu Tudor Gabriel.
Fosta soție a lui Valentin l-a pozat pe micuțul său stând întins pe o pătură pe care scrie: „Te iubesc până la Lună și înapoi”. Tudor Gabriel a împlinit 4 luni, iar Gabriela Pițigoiu nu a lăsat această zi să treacă fără să publice un mesaj emoționant: „La mulți ani, îngerul meu”, a transmis aceasta.
Chiar dacă a publicat o imagine cu fiul său, Gabriela a avut grijă să-i acopere chipul, pentru că nu se simte încă pregătită să-l expună în fața comunității sale din online.
Tudor Gabriel, fiul Gabrielei și al lui Valentin de la Mireasa, a împlinit 4 luni
În imagine Tudor Gabriel poartă o salopetă cu față de ursuleț.
De curând, și Valentin Harle a publicat o fotografie în care apare ținându-și în brațe fiul.
În urmă cu ceva timp Gabriela Pițigoiu a lansat o sesiune de întrebări și răspunsuri pe Instagram. Cei care o urmăresc pe rețelele sociale au felicitat-o pentru puterea ei și pentru tot ce a realizat și i-au pus întrebări despre sarcină, bebeluș și despre tatăl copilului.
„Tatăl lui Tudor îl vizitează? Te apreciez enorm pentru tot ceea ce faci, Gabi! Ești o eroină!”, a întrebat cineva.
„Da. Și cu ocazia asta răspund și celorlalte întrebări referitoare la subiectul ăsta. Îl vizitează și se implică”, a răspuns Gabriela.