Sărăcia extremă face ravagii în Europa, iar oamenii sunt nevoiți să recurgă la măsuri extreme pentru a-și potoli foamea. Așa cum s-a întâmplat și cu o femeie în vârstă de 63 de ani din Italia, care a fost prinsă în timp ce fura alimente dintr-un magazin local.
Ce au făcut polițiștii?
Femeia a fost surprinsă în timp ce încerca să fure produse alimentare din magazinul din localitatea Penne, provincia Pescara. Ghinionul ei a fost că a fost prinsă în flagrant de către un polițist îmbrăcat în haine civile, care se afla în afara programului de lucru. Carabinierul a blocat-o imediat pe femeie și a cerut intervenția unei patrule din zonă.
Situația femeii a înduioșat oamenii legii. Aceasta le-a mărturisit că a furat pentru că era săracă și nu avea bani să-și cumpere mâncare. Înmuiați de povestea ei, polițiștii au plătit produsele furate și au convins proprietarul magazinului să nu depună plângere împotriva femeii.
Situația în Europa devine tot mai alarmantă, iar inflația a ajuns la cote alarmante. În România, rata inflației a triplat față de anul trecut, ajungând la 15%, iar alimentele s-au scumpit cu 50% în medie în ultimul an și jumătate. Pe fondul sărăcirii accelerate, companiile europene încep să se închidă, oamenii declară faliment personal, iar revoltele devin din ce în ce mai frecvente. Este o situație de criză care afectează întreaga Europă și care cere măsuri urgente pentru a fi soluționată.