Actrița Ioana Ginghină a discutat într-un interviu despre provocările întâmpinate la începutul carierei sale în actorie. Ea a povestit cum și-a câștigat aprecierea publicului prin participarea sa în diverse producții de telenovele.
De ce s-a bucurat Ioana Ginghină de priză la public?
„Am avut foarte mare noroc, de asta zic că norocul contează foarte mult în meseria asta și cred că în orice meserie. Am venit de la Sibiu într-adevăr, am intrat la facultate și pentru că dansam și cântam, am intrat cred că din anul întâi sau din anul al doilea în figurație, dar nici nu făceam fițe. Deci figurație la Teatrul Ion Creangă unde sunt până în ziua de azi.
Am început să joc în așa multe spectacole, dar roluri mici, încât cumva au fost obligați să mă angajeze, pentru că costam mai mult cu bucata decât dacă m-ar fi angajat. Cumva era: hai s-o angajăm că dăm mai mulți bani așa!
Bine, s-a organizat concurs. Dar ăsta a fost marele atu. Și asta îi învăț pe mulți dintre tinerii din ziua de azi că nu am făcut fițe că nu am rol principal, că duc tava, că vai de mine!
Era chestie când faci figurație, de multe ori nu se știe când e nevoie de tine și atunci stai toată repetiția, nu vii de la 2 la 4 dacă de la 10 la 4 e repetiție, stai toată repetiția și s-ar putea să nu faci nimic în ziua aceea, că se repetă bucăți cu actorii.
Dar eu doar pentru că respiram teatru și făceam ce-mi place, nu comentam. Și uite am stat cuminte, mi-am văzut de banca mea și m-am angajat relativ repede. Am 20 de ani pe cartea de muncă plus vreo 2-3 ani înainte”, a povestit Ioana Ginghină, notează adevarul.
Ioana Ginghină nu rata nicio petrecere!
Fosta soție a lui Alexandru Papadopol a mai dezvăluit că, cu toate că nu o ducea prea bine din punct de vedere financiar, aceasta nu lipsea de la nicio petrecere.
„Da, aveam probleme financiare în sensul că nu aveam ce să mănânc și mâncam pâine cu margarină și de multe ori era pâinea mucegăită. Dar ideea e că eu fiind la teatru puteam să merg la teatru gratis, mergeam de exemplu în discotecă și nu beam în discotecă, mă duceam în Regie și ne punea ștampilă din aia pe mână, ieșeam, beam la ultima bodegă acolo, că era mai ieftin și ne întorceam în din astea mai scumpe: în Dumars, în Max, din astea, dar numai dansam acolo.
Cumva nu pot să zic că am simțit sărăcia, dar au fost perioade când efectiv nu aveam ce mânca. Preferam, dacă aveam niște bani, să-i dau pe o cola la bodega de lângă Dumars decât să îmi iau mâncare.
Dă-o în colo de mâncare, lasă că mâncăm noi după aceea”, a dezvăluit Ioana Ginghină, potrivit Libertatea.