NATO nu poate fi o alianță militară „à la carte”, dependentă de capriciile președintelui Statelor Unite, a declarat luni Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru politică externă, Josep Borrell, ca răspuns la comentariile făcute de Donald Trump la sfârșitul săptămânii în legătură cu NATO, notează Reuters, potrivit Radio România.
Fostul președinte american Trump a indicat că este probabil ca Statele Unite să nu protejeze aliații NATO care nu cheltuiesc suficient pentru propria apărare, în fața unei posibile invazii ruse. Întrebat ce părere are despre comentariile lui Trump, Borrell a răspuns: „NATO nu poate fi o alianță militară «à la carte», dependentă de toanele președintelui SUA”.
Declarațiile lui Donald Trump
Fostul președinte american Donald Trump a afirmat că ar încuraja Rusia să facă „orice vrea” oricărei țări membre NATO care nu îndeplinește directivele privind cheltuielile cu apărarea, aceasta fiind o recunoaștere șocantă că, dacă ar fi reales, nu ar respecta clauza privind apărarea colectivă a Alianței.
”NATO era falimentară până când am apărut eu”, a declarat Trump la un miting în Conway, Carolina de Sud. ”Eu am spus: Toată lumea va plăti. Ei au spus: Ei bine, dacă nu vom plăti, ne veţi proteja în continuare?. Eu am spus: Sub nicio formă. Nu le-a venit să creadă răspunsul”, a susţinut el.
Ulterior, tot în cursul zilei de sâmbătă, Casa Albă a numit afirmaţiile lui Trump ”îngrozitoare şi labile” şi a promovat eforturile preşedintelui Joe Biden de a sprijini Alianţa.
Nucleul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord îl constituie promisiunea apărării colective – aceasta înseamnă că un atac împotriva unei națiuni membre este considerat un atac împotriva tuturor națiunilor aliate. Trump s-a plâns de mult timp în legătură cu nivelul cheltuielilor pentru apărare efectuate de alte țări membre NATO în comparație cu Statele Unite, și a amenințat în mod repetat că va retrage SUA din NATO. Cu toate acestea, afirmațiile sale de sâmbătă reprezintă cea mai directă sugestie că nu are intenția să apere aliații NATO de un atac rusesc, în cazul în care este reales.