Mai e nevoie sa spun cine a fost Nicolae Ceausescu? Sigur ca nu!
Cred ca stie aproape oricine. Insa ceea ce se va citi in acest material nu foarte multi au aflat.
Caci aici vom vorbi despre fricle si afectiunile psihiatrice ale dictatorului roman, acest nebun care a condus Romania timp de 25 de ani.
Nicolae Ceausescu folosea 3 litri de sange de la bebelusi.
Pentru a-si prelungi viata – cea politica o facea cu ajutorul acolitilor sai si a aparatului politic – Nicolae Ceausescu a recurs la serviciile celor mai competenti specialisti ca sa-si trateze afectiunile de care suferea. Dar, daca este firesc ca orice om sa apeleze la un medic la nevoie, nu oricine se transforma in vampir.
In fiecare luna, o echipa de „medici” prelevau circa trei litri de sange de la douazeci de sugari pentru a-i administra dictatorului.
Ceausescu era schizofrenic si paranoic!
Patografia lui Ceausescu este iesita din comun. Un sindrom complex de paranoia si schizofrenie.
Consultat de un psihiatru in perioada 1963-1964, acesta i-a pus diagnosticul de mai sus. Din pacate pentru el, medicul i-a comunicat celor din jurul sau si drept urmare a fost suprimat, fiind aruncat pe fereastra de cativa necunoscuti.
Trebuia sa dispara. Era un pericol.
Putea sa divulge un secret de stat cu consecinte incalculabile pentru partid!
Dedublarea personalitatii in ansamblul de tulburari ale caracterului cuprinzand orgoliu, neincredere, susceptibilitate exagerata, judecati false, tendinta la interpretari care favorizeaza delirul si, indus, reactii agresive, cruzime, pledeaza pentru paranoia.
Psihopatii paranoici se remarca prin orgoliu excesiv, stima nejustificata fata de sine, neincredere in oameni, idei preconcepute, fanatism in idei politice, pot gandi si comite crime politice etc.
Paranoicul refuza orice interpretare care nu-i convine; Ceausescu nu admitea sa fie contrazis, tinzand spre dictatura absoluta.
Halucinatiile lipsesc; memoria este buna, la fel orientarea in timp si spatiu. In ultima perioada de timp, se putea constata in discursurile sale o lipsa de coerenta in idei, repetarea acestora si o totala dezlanare a continutului.
Delirul paranoicului este contagios – mentioneaza tratatele de specialitate – delir in doi sau colectiv.
Bolnavul convinge si pe altii.
Psihopatia paranoica este caracterizata de patru simptome principale, toate fiind prezente la tabloul clinic oferit de Nicolae Ceausescu:
1. Supraaprecierea persoanei proprii (orgoliu, narcisism);
2. Dispretul, minimalizarea importantei si valorii celorlalti;
3. Aparitia unor erori de logica in gandire (goana dupa argumente, detalii, incapatanare);
4. Lipsa supletei adaptative socio-profesionale.
Megalomania, manifestare a schizofreniei.
Este stiut ca dictatorul se implica direct in proiectarea unor lucrari, ale caror idei le prelua sau erau propria sa initiativa.
Si intr-un caz si in celalalt, distingem o serie de trasaturi ce caracterizeaza o stare patologica (schizofrenia).
In primul rand, ca o nota dominanta, megalomania, tendinta spre gigantism, ce a culminat pe toate planurile, nu numai al constructiilor (palate, canale, uzine, sistematizare si diverse alte proiecte), ci si sub aspect istoric si cultural (scrierea de „opere”, colectionarea de decoratii si titluri stiintifice). Dar nu se poate uita furia deliranta de a demola si distruge, aspect legat de figuri istorice precedente (boala lui Nero de exemplu).
Psihoza schizofrenica se caracterizeaza prin doua teme majore in jurul carora individul prezinta idei delirante:
1. Persecutii (teama de omorare si imbolnavire);
2. Supraaprecierea propriei persoane (sau a ideilor sale politice, religioase, mistice etc).
Dictatorul era diabetic.
Cu mai multi ani in urma i-a fost depistat un diabet, prezent si la unul dintre fratii sai, Andruta.
A fost operat de un cancer al prostatei, de pe urma caruia a fost obligat sa poarte in permanenta o sonda.
Nu putea vorbi ca lumea.
Desi se exprima greu din copilarie, nu putea pronunta corect anumite litere si cuvinte, in 1988 i s-a declarat o afectiune numita afazia Broca, caracterizata prin pierderea momentana a vorbirii si prin imposibilitatea trecatoare de a-si exprima ideile si sentimentele.
Privitor la defectele de vorbire, Ceausescu prezenta dislogii si dislalii sau tulburari mentale ale limbajului, respectiv dificultatea pronuntarii de sunete, silabe si cuvinte, acestea fiind consecutive modificarilor de forma si continut ale gandirii, deci cu un fond mult mai profund decat ar parea unui nespecialist.
O leziune cerebrala poate fi incriminata, cauzele fiind multiple.
Seara, Ceausescu urmarea filme in care torturile, sangele ce curgea si executiile detineau un loc de frunte; organiza deseori vanatori ce culminau in veritabile carnagii, mai ales ca animalele fie ca erau imblanzite si nu se fereau, fie ca erau aduse in fata carabinei sale.
Ideile delirante ale dictatorului.
Din grupa ideilor delirante expansive (tulburari ale gandirii) specifice psihozelor organice, se poate constata ideea de bogatie constatate la Ceausescu (depuneri de mari sume de bani la banca, nenumarate vile, adevarate palate, in care se depozitau obiecte de patrimoniu de incalculabila valoare sustrase din muzee, imbracaminte in cantitati industriale etc.) ca sa nu mai vobim de cadourile oferite (de fapt cerute prin intermediari: kilograme de aur, diamante sintetice, blanuri, bijuterii etc).
Idei de reforma si paternitatea unor principii politice (comunismul si partidul, centrul vital… actul de la 23 august, versurile imnului de stat etc.), de filiatie (galeria marilor barbati fauritori ai istoriei neamului); ideile de marire, forta, frumusete, talent – toate sunt prezente la Ceausescu.
Exagerarea a mers pana acolo, incat imaginea sa atunci cand aparea in presa era retusata si trucata de fotografi.
Ca sa nu poarte ochelari, Ceausescu avea textul scris cu litere mari.
Pentru ca sa nu poarte ochelari cand isi citea discursurile interminabile – analogia cu Hitler si in acest caz este frapanta – textul era scris cu masina cu caractere mari, anume comandata.
Tendinta spre discursuri interminabile tradeaza un caracter isteric (hiperactivitate verbala).
Fobiile “presedintelui prea-iubit”.
Dictatorul prezenta diverse obsesii fobice: teama fata de locuri si situatii nejustificate, pe care nu o putea alunga.
De remarcat ca aceasta stare trebuie deosebita de anxietate, la care teama e lipsita de obiect.
Fobiile nu apar izolat, ci inmanuncheate, creand o stare de teama de aspect general (pantofobie).
Dupa cum se stie, fobiile se schimba intre ele si apare teama de a nu aparea vechile fobii.
Printre alte fobii de care suferea, amintim agorafobia (de strazi, piete), claustrofobia (de a nu sta in locuri inchise, tunele, buncare), fobii care l-au facut sa renunte la reteaua subterana pentru a fugi pe data de 22 decembrie 1989, preferand elicopterul si masina: nasofobia (frica de boala), cancerofobia si tanatofobia (frica de moarte).
Ceausescu, lipsa totala de imaginatie.
Ceausescu nu era in masura sa-si reprezinte un plan sau sa aprecieze o macheta facuta la scara. Isi dadea parerea numai la scara 1:1! Si dupa aceea, daca nu-i placea ceva, ordona, printr-un gest caracteristic facut cu mana, sa se darame totul.
Este vorba de agnozie imaginativa grafica. Perceptia este tulburata printr-un defect de integrare gnozica (de transformare a excitatiei in senzatie si a acesteia in imaginea perceptiva la scara naturala) datorita unor leziuni ale centrilor de integrare.
In evolutia bolii dictatorului, nu trebuie omis aportul direct al Elenei Ceausescu, ale carei trasaturi erau identice.
Impreuna, cei doi au dezvoltat un sindrom binecunoscut de psihiatri, nebunia in doi, fiecare mentinand sau amplificand tulburarile de comportament ale celuilalt.
