Potrivit Compartimentului de Monitorizare a Infecției HIV/SIDA de la Institutul ”Matei Balș”, în primele șase luni ale anului 2022 au fost înregistrate 17.536 de persoane infectate cu HIV pe teritoriul României.
Principala cale de transmitere principală este calea heterosexuală (61%), pe urmă sexul neprotejat între bărbați care fac sex cu alți bărbați (31%) și prin consum de droguri injectabile.
„Ziua de 1 Decembrie marchează, în fiecare an, lupta împotriva infecţiei HIV şi solidaritatea cu persoanele afectate de HIV/SIDA din întreaga lume. În mod tradiţional, UNOPA realizează, în preajma acestei zile, o campanie naţională de informare cu privire la infecţia HIV, cu ajutorul organizaţiilor membre. Astfel, în acest an continuăm campania naţională „Nu-ţi feri privirea!”, o campanie care urmăreşte transmiterea mai multor mesaje de actualitate pentru informarea şi educarea populaţiei cu privire la infecţia HIV.
Testarea HIV se poate face şi în laboratoarele de analize private, contra cost, existând totodată şi variante de teste pe care oamenii le pot cumpăra şi le pot administra singuri, acasă, teste bazate pe salivă sau picătură de sânge”, au transmis cei de la Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA.