Ceaușescu. Unii de bine, alții de rău.
Petre Țuțea: „Îl bag în p…a mă-sii cine îl mai înjură pe Ceaușescu!”
Domnule profesor ION COJA, putem începe discuția promisă despre Nicolae Ceaușescu?
Desigur. Este un subiect tot mai controversat. Înainte de a-l aborda, vreau să stabilim însă câteva puncte de reper, indiscutabile. Primul se referă la proces. Am fost pe stradă în decembrie 1989. Nimeni nu cerea moartea cuiva. Singura lozincă cu privire la Ceaușescu era „Ceaușescu judecat pentru sângele vărsat!” Alt punct de reper, cu care trebuie să fii de acord: demnitatea celor doi dovedită la proces, totalul dispreț pentru cei care le voiau moartea fără o judecată dreaptă, cât de cât dreaptă! Au fost de un curaj eroic! Au dat o lecție de vitejie!
În ce mă privește, știu că voi fi înjurat de unii, nu puțini! Aș vrea să știu care dintre cei ce mă înjură îndeplinesc următoarele condiții, adică dacă se pot compara cu mine. Accept numai înjurăturile lor:
– eu nu am defilat niciodată, la niciun 7 noiembrie, 1 mai sau 23 august, nici ca pionier ori student sau ca om al muncii
– eu nu am participat la niciun miting la care a luat cuvîntul Ceaușescu. Pe Ceaușescu viu, în carne și oase, l-am văzut o singură dată, pe 22 decembrie 1989, în balconul de la CC, când a încercat să vorbească mulțimii, dar nu a fost lăsat, abia a apucat să spună de câteva ori la porta-voce „Tovarăși!” Ditamai președintele și oamenii lui îi tăiaseră accesul la un microfon propriu-zis!
– eu am fost invitat de mai multe ori să scriu un cuvînt de laudă la adresa prea iubitului președinte, dar am refuzat. Când m-a invitat Mihai Ungheanu i-am răspuns: „Domnule Mihai, am să scriu laude la adresa lui Ceaușescu atunci când cei care azi îl laudă îl vor înjura cu nesaț!” Am fost fără voia mea profet! După decembrie 1989, prin februarie sau sfârșit de ianuarie eu am scris primul text binevoitor despre Ceaușescu, i-am scris numele cu majuscula cuvenită, regulamentară. Textul se intitula Circumstanțe atenuante pentru fie iertatul. A apărut pe mâna lui Alexandru Saucă, redactor la o publicație țărănistă efemeră. Nu am păstrat un exemplar, l-aș plăti acum în aur!
– eu l-am urît rău de tot pe Ceaușescu, mă gândeam foarte serios la un atentat la viața lui. Prin anii 1970 am locuit vreo 7 ani pe Ana Ipătescu și am imaginat mai multe variante de atac terorist, un atac cu grenade asupra mașinii presidențiale când trecea pe sub balcon. Eram tînăr, neînsurat, dispus să mă sacrific. Am renunțat la acest plan când mi-am dat seama că nu aș schimba mare lucru, că nu e sigur că Nicolae Caușescu va fi înlocuit de unul mai breaz…
– Am fost un opozant al regimului, am început să-mi schimb viziunea după 1984, în vara acelui an am primit un pașaport și am stat o lună pe la prieteni din Germania, Franța și Anglia. Ei, prietenii români stabiliți în Occident, mi-au deschis ochii asupra adevăratei situații din Occident! Multe le-am înțeles și singur.
– M-a ajutat mult și „Europa liberă” al cărei joc ticălos l-am înțeles din timp. Eu am reclamat la Departamentul de Stat al USA faptul că la Europa liberă sub pretextul unei propagande anti-comuniste se face propagandă anti-românească. L-am reclamat pe Gelu Ionescu, redactor la E.L., că uzează de microfonul E.L. pentru a-și denigra foștii colegi. După 1990 am aflat de la Nicolae Stănișoară că americanii au dat curs reclamației mele și au făcut o anchetă foarte serioasă, încheiată cu sancționarea fostului nostru coleg, ajuns mare sculă la Europa Liberă.
Pot să mai continui cu isprăvile mele anti-sistem, le enumăr pentru a descuraja pe orice neica nimeni dispus să sară să mă înjure că-l vorbesc de bine pe Ceaușescu. Mai vrei? Mai adaug că singurul meu câștig material de pe urma regimului comunist a fost o butelie de aragaz, pe care am primit-o plătind-o cu vreo 3-400 de lei și am vândut-o cu 5.000. În schimb, venirea la putere a comuniștilor a însemnat pentru părinții mei confiscarea unor terenuri agricole în suprafață de peste 100 de hectare. Am recuperat după 1990 mai puțin de jumătate! Taică-meu, împreună cu fratele sau Ștefan, aveau cea mai mare grădină de zarzavat, prăvălia cea mai mare din piața Carol și ei aprovizionau toate vapoarele care făceau escală în portul Constanța. Veniseră la oraș copii săraci, se ridicaseră numai prin munca lor, iar la venirea comuniștilor erau pe val, un mare val. Au pierdut totul prin instaurarea comunismului. Aveam toate motivele să-i urăsc pe comuniști și i-am și urît!
Cred că ar fi cazul să pomeniți și de activitatea dumneavoastră ca membru de sindicat!
Am uitat de isprava asta, despre care Alexandru Sincu, la Paris, în 1988, îmi spunea că a fost „singurul act de disidență pe care îl cunoaște”! Da, eu între anii 1980-1990 nu am mai plătit cotizația de sindicat, și când eram întrebat de ce, răspundeam că am să explic motivele pentru care nu plătesc cotizația la prima conferință generală a organizației de sindicat pe Universitate. Urmarea: 10 ani de zile nu s-a mai ținut nicio conferință generală a membrilor de sindicat!… Președinta sindicatului, soția unui general MFA, îmi luase frica! Am fost chemat de Alexandru Graur, membru PCR din ilegalitate, era șeful meu ierarhic, care mi-a cerut explicații. I le-am dat și a fost de acord cu mine că am dreptate!
…Dar să nu plictisim cititorii cu prea multe isprăvi de-ale mele. Mai am și altele. Să trecem la răposatul Nicolae… Uite ce-ți propun: dintre multele reproșuri și acuzații care i se aduc lui Ceaușescu, alege dumneata una sau două, mai consistente, mai întemeiate, și să le discutăm numai pe acelea, iar apoi trecem la „cele bune” făcute de Nicalai. Știi cine îi spunea așa, Nicalai? Petre Țuțea! Când îl vorbea de bine. Nu se întâmpla rar.
Reproșul cel mai des auzit la adresa regimului ceaușist este penuria de alimente și frigul din case! Cum comentați?
Domnule, trebuie știut un lucru pe care l-am înțeles abia după 1990: Ceaușescu nu era prea informat asupra celor ce se petreceau în țară sau în jurul lui. Ceaușescu a fost mințit în mod sistematic de colaboratorii săi. În plus, a existat și un sabotaj bine pus la punct de cei care au organizat „revoluția” din decembrie 1989. S-a lucrat ani de zile pentru ca imaginea lui Ceaușescu să se deterioreze. Pe scurt a fost trădat de mulți dintre apropiații săi. Să luăm criza alimentară. Ceaușescu, pentru că aveam o economie planificată, s-a asigurat că vor exista cantitățile necesare pentru o alimentare satisfăcătoare a populației. Numai că populația a fost cuprinsă de panică, o teamă că nu vor apuca să cumpere cele necesare, astfel că s-a pornit o cursă a stocării de alimente. O adevărată paranoia. Aduceți-vă aminte că toată lumea umbla să aibă în casă o ladă frigorifică, nu numai un frigider. Am povestit și în romanul Șeitanii, în capitolul Full, full…, ce am pățit cu o găină și o bucată de brânză pe care i le-am dus lui Petre Țuțea din partea lui Ion Efrim, cumnatul meu. Țuțea avea acces la frigiderul unei vecine, iar aceasta n-a primit găina mea pentru că nu avea unde s-o păstreze, avea frigiderul plin! Am mers la alți prieteni la care m-am gândit că le-ar fi prins bine bucatele mele. Am primit același refuz: spațiile frigorifice erau supra-încărcate. Full peste tot! Și la Constantin Boceanu, și la Florin Pucă, și la vecina doamna Munteanu… M-am întors cu găina acasă! În plină foamete nimeni dintre cunoscuții mei nu avea nevoie de ea!… Simona Bota, rezidentă în Anglia, îmi povestea că de fiecare dată când vine în România se îngrașă, pretutindeni prietenii îi întindeau mese îmbelșugate.
După 1990 am auzit povestea unui șofer de TIR care în 1989 a făcut mai multe curse aducând din Olanda carne de vită din depozitele armatei americane. La ultima cursă, în vara lui 1989, a venit cu TIRul plin de carne și a mers, ca de obicei, la un mare depozit din Oradea unde însă nu a avut unde să descarce carnea. Depozitul era plin ochi! A fost îndrumat spre alte depozite și numai așa a putut să descarce carnea, la mai multe depozite, pline și ele de carne. Asta în timp ce magazinele erau goale și lumea îl înjura pe Ceaușescu… Detaliul cel mai important: imediat după 22 decembrie autoritățile post-decembriste au susținut că au făcut un import de carne și magazinele s-au umplut de carne. Șoferul îmi povestea că a văzut la TV carcasele de vită marcate cu însemnele care îi erau cunoscute! Acea carne fusese ținută încă din vară în depozite, nu a fost dată pe piață, ci a fost păstrată să fie scoasă imediat după „eliberare”! Îți dai seama ce mare sabotaj?! Și cât de ticălos?! Nu se putea face o asemenea manevră criminală fără complicitatea Securității, a miliției economice etc.
Așadar, când îl înjurăm pe Ceaușescu să avem în vedere și sabotajul care a fost mereu practicat de cei care l-au trădat, i-au dorit căderea și au lucrat pentru asta ani de zile.
Ceaușescu nu putea să cadă fără trădarea celor legiuiți să-l apere. A fost trădat de Securitate și de Armată, în primul rând. De presă, de justiție… Iar trădarea a fost precedată de o vastă acțiune de sabotaj!… Am informații că și criza căldurii a fost controlată prin sabotaj.
Ca să înțelegi situația, îți povestesc despre Nelu Coman, gazda mea de la Breaza. Avea mai mulți porci în gospodărie pe care îi hrănea cu griș! Griș griș! M-am mirat și i-am cerut explicații. Era prieten că șeful magazinului mixt din oraș. Acesta primea periodic o cantitate de griș calculată după numărul copiilor din Breaza. Numai că lumea nu se înghesuia să facă griș copiilor și grișul rămânea nevîndut! I-l vindea în fiecare an lui Nelu Coman. Familia sa poate confirma și azi! Anomaliile economiei planificate! Repet: Ceaușescu s-a îngrijit să fie în țară cantitatea de alimente calculată a fi necesară pentru numărul de locuitori din Țară! Nu s-a mai îngrijit ca acestea să ajungă a fi corect distribuite! Nimeni nu l-a informat care era situația în detaliu! Ești lămurit?
Hai, mai zi de ce este înjurat Ceaușescu?!
Alt reproș este legat de dificultatea de a obține un pașaport. Libertatea de a călători este elementară!
Cunosc frustrarea aceasta. Am fost în 1969 în Franța, iar apoi, 15 ani, mi s-a refuzat an de an un pașaport pentru aceeași țară. Problema este foarte complexă. Mai întâi aș zice că în toate țările socialiste existau restricții severe în acest sens. Deci nu i se pot reproșa lui Ceaușescu aceste restricții, au existat și pe vremea lui Gheorghiu Dej și existau în 1989 în tot lagărul socialist.
Cred că trebuie ținut seama și de ce s-a întâmplat după 1990, când s-a liberalizat obținerea unui pașaport! Au plecat din țară milioane de români, mulți dintre ei definitiv! Eu, ca naționalist, nu sunt împăcat cu această situație! Evident, dacă s-ar fi liberalizat circulația internațională înainte de 1990, ar fi plecat mulți români, poate că nu la fel de mulți, dar totuși nu puțini! Cazuistica este foarte diversă. Dar pentru mulți români care au plecat după 1990 a funcționat aceeași cauză: lipsa unui loc de muncă satisfăcător! Închiderea a sute, chiar mii de întreprinderi, care i-a lăsat pe drumuri ca șomeri pe mulți români dornici de afirmare profesională! Repet: eu, ca naționalist, sufăr cu gândul la aceste milioane de români aflați în pericol de deznaționalizare.
Dar, de felul meu fiind un optimist, mă întreb și care este reversul pozitiv al acestui fenomen negativ. Și există cel puțin un aspect pozitiv, benefic pentru noi ca națiune: românii care ajung în Occident mulți dintre ei au astfel ocazia să descopere că sunt profesional vorbind la nivelul colegilor din Occident, de multe ori deasupra acestora. Dacă mulți români înainte de a ajunge printre străini sufereau de un complex de inferioritate, contactul cu străinătatea pe cei mai mulți i-a vindecat de acest complex!
Aș mai spune că dacă reușim ca românii din diasporă să se organizeze și să se constituie într-o diasporă puternică, legată organic de identitatea etnică românească, fenomenul respectiv poate deveni o șansă pentru viitorul românesc. O diasporă puternică ne poate aduce mari avantaje!
Repet, problema este prea complexă ca s-o lămurim pe parcursul limitat al discuției noastre.
Să nu uit și alt aspect: plecarea în străinătate după 1990 a câtorva milioane de români este interpretată azi de unii români mai naționaliști decât mine ca un fenomen planificat de entități anti-românești, interesate de acest exod românesc, care prin de-popularea României pregătesc terenul pentru o masivă migrație a unei populații pregătită să se instaleze în România ca pătură suprapusă economic. Politica de distrugere a economiei românești după 1990 se pliază perfect pe acest scenariu scelerat și mârșav! Scenariu aflat în plină desfășurare după unii comentatori mai lucizi!
Este vorba de acei evrei, sute de mii, care au primit cetățenie română pe blat?
Dumneata ai spus-o! Și așa este! Până în 1990 evreii au tot plecat din România, după 1990 evreii se întorc, în număr tot mai mare, și o fac în mare secret! Deocamdată! Până vor atinge o masă critică și atunci își vor afirma prezența, apartenența la societatea românească, la națiunea română! Vor fi aproape un milion de români nou-nouți! Pentru mine acesta este un motiv foarte serios să regret turnura pe care au luat-o lucrurile după 22 decembrie! Mi-a fost clară această direcție când m-am trezit în fruntea Țării cu trei evrei: Iliescu, Roman și Brucan!
Să ne întoarcem la Ceaușescu, la isprăvile sale!
Mai fac o precizare: eu nu i-am putut ierta lui Ceaușescu episodul Constantin Dobre, liderul minerilor de la lupeni 1977. De la Europa Liberă aflasem că din ordinul lui Ceaușescu Securitatea îl lichidase pe Dobre, într-un accident de circulație înscenat la Craiova. Nu i-am putut trece cu vederea lui Ceaușescu uciderea unui opozant politic care îl înfruntase în fața a mii de ortaci! După 22 decembrie Constantin Dobre a apărut la TV, viu și nevătămat! Europa Liberă mințise cu nerușinare, iar eu îi crezusem… Am avut mult de pierdut de pe urma acestei știri false. Dar acesta este un subiect pe care îl vom trata separat, de sine stătător, un subiect din care Nicolae Ceaușescu iese oricum foarte bine, într-un câștig de imagine total! Eu ies cam șifonat!…
E rîndul dumneavoastră să-l lăudați pe Ceaușescu. Vă ascult!
Despre Ceaușescu s-a mai vorbit că din ordinul lui armata a tras în niște țărani din Vrancea care refuzau să intre în colhoz! Circulă această vorbă, dar după 1990 nu s-a ivit nimeni, nici o rudă a celor împușcați, care să reclame acest eveniment! Deci altă știre falsă!
Vorbind serios ar fi de amintit zeci de întâmplări fericite de care se leagă numele lui Nicolae Ceaușescu. Pe mulți îi voi scandaliza dacă voi începe cu „decrețeii”, cu sutele de mii de români care își datorează existența vestitului decret! Interzicerea avortului este și azi practicată în multe țări democratice, așa că nu insist, nu poate conta ca o bilă neagră pentru nea Nicu. Dimpotrivă! Mai amintesc și de o vorbă a lui Petre Țuțea: în perspectiva legionară cea mai optimistă, în 1980 România legionară trebuia să ajungă la o populație de 40 de milioane! 40 de milioane!… Îmi aduc aminte că eram tînăr și zburdalnic când a apărut decretul, nu mi-a convenit, am trecut prin momente penibile, dar în sinea mea, pentru că gândeam naționalist, am fost de acord cu politica demografică a lui Ceaușescu. Că s-a aplicat cu detalii discutabile, prost gândite, asta e altă poveste! Ar trebui azi gândită o politică demografică responsabilă, dar nu avem parte de politicieni responsabili! Liberalizarea avortului după 1990 este o mare problemă pentru români, ne pune în situația de a păcătui ca stat, ca națiune. O să ne coste! Guvernanții de azi par interesați de scăderea natalității. Am dovada că se urmărește oficial scăderea natalității la etnicii majoritari, români. În schimb, unele minorități sunt stimulate oficial să-și sporească natalitatea! Nu dau detalii.
Pe vremea lui Ceaușescu a funcționat dispoziția de partid ca îmbrăcămintea pentru copii și jucăriile să aibă prețuri cât mai mici. Azi este invers!
Vă invit să discutăm despre plata datoriilor. Mulți zic că a fost o greșeală, că nici un stat nu și-a plătit datoriile până la ultima centimă ca România!
Da, se dă exemplul Poloniei și al Ungariei care erau mult mai îndatorate decât România, nu și-au plătit datoriile și în final au fost iertate! Numai că Ceaușescu, adică noi, românii, am fost amenințați că dacă nu ne plătim datoriile către Occident, vom fi executați silit. Prin hotărîri ale unor tribunale internaționale urma să ni se confiște bunuri de mare preț, fie din bogățiile subsolului, fie construcții, cum ar fi portul Constanța. Mi-aduc aminte discuțiile de la Europa Liberă și pronosticurile unor specialiști, cum că România nu poate să-și plătească datoriile și va urma dezastrul! Am avut clar sentimentul că ne-au pus cu spatele la zid! Azi, adică după 1990, am aflat că noi ne împrumutasem cu o dobândă mult mai mare decât Polonia sau Ungaria. Adică am avut parte de o discriminare negativă, a cărei explicație nu e ușor de găsit!
De ce acest tratament diferențiat, incorect?
E o discuție lungă pe acest subiect, deocamdată să constatăm care a fost situația: am primit niște condiții mult mai dure decât alți datornici!
Și atunci de ce ne-am mai împrumutat?
Pentru că numai cu bani împrumutați puteam accede la tehnologia de vârf la care Ceaușescu a ținut mult să ajungem. Ceaușescu a ținut ca România să treacă în alt grup de state, al statelor dezvoltate industrial! Per total, eu am avut sentimentul la începutul anilor 1980 că există în lume un club al statelor dezvoltate, iar accesul în acel club se face foarte greu. Ceaușescu a forțat lucrurile ca să treacă cu România în altă categorie, în altă divizie a campionatului, în prima divizie a planetei! Nimeni din afară nu era dispus să ne ajute! Am primit o mulțime de lovituri sub centură cât a trăit Ceaușescu, iar după moartea lui s-au năpustit ca hienele să distrugă tot ce s-a putut distruge! Inclusiv tehnologie de ultimă oră achiziționată din Occident cu mari sacrificii valutare. I se poate reproșa lui Ceaușescu că și-a stabilit o țintă la care România nu avea acces din principiu. Ceaușescu n-a știut că i se interzice să intre în clubul de elită al planetei! Și nu și-a dat seama, nu a primit informațiile de care avea nevoie! A visat că lumea este mult mai bună și mai corectă decât este în realitate! A procedat în cel mai țărănesc mod cu putință: s-a îngrijit de plata datoriilor cu orice preț! Ca un bun gospodar! Ca un român exemplar! Caz unic în istoria planetei! Eu, pentru asta, nu pot decât să fiu mulțumit, chiar mândru! Mor mâine-poimâine și nu sunt dator decât cu iubirea mea pentru oamenii de bine!
Oricum, este o discuție lungă să înțelegem de ce România nu este acceptată în clubul țărilor din prima divizie a planetei! Eu așa simt că stau lucrurile, iar Ceaușescu nu și-a dat seama. A mizat pe principiul neamestecului străin în treburile țării și l-a proclamat de câte ori a avut ocazia, iar inamicii neamului românesc, de care n-am dus lipsă niciodată, au folosit orice ocazie ca să ne lovească pe la spate. Iar în 1990 și-au creat condițiile pentru a interveni fățiș în problemele interne ale României, provocându-ne imense prejudicii. La care Ceaușescu nu s-a gândit niciodată, cum nu ne-am gândit nici noi, oamenii normali din România! De unde atâta ură împotriva noastră, mă întreb și eu acum ca Nicolae Iorga în vara lui 1940! Și n-am un răspuns clar!
Sigur că a greșit Ceaușescu când, în primăvara lui 1989, a anunțat plata datoriilor și nu a slăbit cureaua, chinga restricțiilor și a economiilor. Trebuia acela să fie un moment de sărbătoare națională, de relaxare generală! Din păcate Ceaușescu a fost preocupat de alt proiect care sigur i-a fost fatal: înființarea unei bănci internaționale, care să ofere credite cu 3% țărilor în curs de dezvoltare. Noi plătisem Occidentului o dobândă mult mai mare, zic unii că 25%. Banca lui Ceaușescu urma să aibă la plecare un depozit de 15 miliarde de dolari, din partea României, a Libiei și a Iranului. Nimeni nu l-a făcut atent pe Ceaușescu că-i deranjează chiar pe liderii cei mai lideri ai planetei, lideri nevăzuți, dar știuți. Nimeni nu l-a avertizat în ce joc periculos se bagă! A plătit și el, și Gaddafy, au plătit în mod exemplar: cine va mai face ca ei, ca ei or s-o pățească! Semnat – marea finanță! La acest nivel ajunsese Ceaușescu să deranjeze. La cel mai înalt nivel de decizie planetară! Cum de nu și-a dat seama?! Cum de nu l-au informat serviciile de inteligence ale României?! N-aveau nici ele habar de ce se întâmplă în lume? Care sunt regulile nepublicate nicăieri, impuse de marile puteri? N-aș crede că nu știau, dar au trădat! Au trădat! Asta nu trebuie uitat nicio clipă când îl judecăm pe Ceaușescu
Culmea îndrăznelii lui Ceaușescu a fost să încerce să fabrice în România o bombă atomică. Adică să intre în grupul cel mai select de cinci-șase țări care aveau bomba atomică! O adevărată nebunie! Am informații de la un fost ministru al cercetării științifice că realizarea acestei bombe era iminentă în primăvara lui 1989!
Ține minte care a fost reacția lui Petre Țuțea când a aflat că România poate fabrica bomba atomică. „Îl bag în p…a mă-sii cine îl mai înjură pe Nicolae Ceaușescu!”, așa grăit-a sublimul Petre Țuțea atunci, în primăvara lui 1989!
