Un polițist din cadrul Poliției Rutiere Turnu Măgurele a făcut marele gest de a se împotrivi șefilor care încercau să-l facă scăpat pe Ioan Niculae, fostul patron al clubului Astra Giurgiu, după ce acesta fusese prins conducând cu 58 de km/h peste limita legală. Fostul patron al Astrei Giurgiu a fost oprit în trafic pe 29 mai 2020, când conducea cu viteza de 148 km/h, 58 de km/h peste limita legală de 90 km/h. În momentul în care a fost oprit, Niculae l-a întrebat pe agent: „Cine este șeful tău?”
Ce a făcut agentul de poliție?
Potrivit Libertatea, Niculae l-a sunat pe șeful Poliției Turnu Măgurele, care s-a prezentat în scurt timp la fața locului alături de șeful Biroului Rutier din cadrul Poliției Turnu Măgurele. Până ca aceștia să-și facă apariția, polițistul a completat procesul verbal, unde a bifat o amendă de 1.305 lei, 9 puncte de penalizare și reținerea permisului de conducere pentru 90 de zile, din moment ce Ioan Niculae depășise viteza legală cu mai mult de 50 km/h.
Din acel moment, polițistul a început să fie presat de șeful Biroului Rutier, Victor Pințoiu, pentru a-l scăpa pe Ioan Niculae de reținerea permisului. Acesta i-a cerut inclusiv anularea procesului verbal și contactarea proprietarului autoturismului pentru ca acesta să anunțe cine era la volan în momentul cu pricina. Concret, asta i-ar fi oferit lui Ioan Niculae posibilitatea de a indica altă persoană căreia să-i fie suspendat permisul.
Dar polițistul nu s-a lăsat intimidat. „Pe drum am discutat cu colegul meu despre această situație, în sensul că eram amândoi nemulțumiți că unele persoane care au o poziție mai sus-pusă și cunoștințe pot scăpa de sancțiunea contravențională, în timp ce alte persoane sunt sancționate pentru același tip de fapte. Nici unul dintre noi nu eram mulțumiți cu modul de rezolvare a lucrurilor propus de cei doi șefi”, a declarat acesta la audierile de la DNA.
Comisarul de la Rutieră le-a spus polițiștilor că „își ia mâna de pe ei”
Comisarul Pințoiu i-a reproșat polițistului că va avea probleme tot biroul pentru că l-a amendat pe Ioan Niculae, spunându-i că nu sunt văzuți cu ochi buni de superiori. „Pințoiu Victor voia să spună că suntem rău-văzuți deoarece ne facem meseria în mod corect și sancționăm persoane cu relații în Turnu Măgurele. Nu îmi amintesc exact cuvintele spuse, dar acesta a lăsat să se înțeleagă că există persoane influente din afara poliției care au cunoștințe printre șefii IPJ Teleorman și Poliția Municipiului Turnu Măgurele și care ne vor răul, că până în acel moment el ne-a «ținut partea», dar că din acel moment «își ia mâna de pe noi», în măsura în care îl voi sancționa pe Ioan Niculae”, a declarat polițistul la audierile din instanță.
Comisarul de la Rutieră le-a spus polițiștilor că „își ia mâna de pe ei” Comisarul Pințoiu i-a reproșat polițistului că va avea probleme tot biroul pentru că l-a amendat pe Ioan Niculae, spunându-i că nu sunt văzuți cu ochi buni de superiori. „Pințoiu Victor voia să spună că suntem rău-văzuți deoarece ne facem meseria în mod corect și sancționăm persoane cu relații în Turnu Măgurele. Nu îmi amintesc exact cuvintele spuse, dar acesta a lăsat să se înțeleagă că există persoane influente din afara poliției care au cunoștințe printre șefii IPJ Teleorman și Poliția Municipiului Turnu Măgurele și care ne vor răul, că până în acel moment el ne-a «ținut partea», dar că din acel moment «își ia mâna de pe noi», în măsura în care îl voi sancționa pe Ioan Niculae”, a declarat polițistul la audierile din instanță.
Și de ce a făcut polițistul asta? Probabil din simțul datoriei și al dreptății, deși mulți ar fi cedat în fața presiunii șefilor. Iar Ioan Niculae a avut ghinion după. A fost condamnat la 5 ani de închisoare cu executare pe 18 februarie 2021, în dosarul „Interagro”, pentru săvșârșirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă, instigare la evaziune fiscală şi instigare la spălare de bani. În plus, el mai fusese închis 6 luni ca urmare a condamnării în dosarul „Mită pentru PSD”. Niculae a ieșit din închisoare pe 22 mai 2022.
Este un gest curajos al polițistului, care și-a făcut datoria și a dat dovadă de integritate, refuzând să se lase intimidat de șefi și de influența lui Ioan Niculae. În România, nu e deloc ușor să-ți faci meseria în mod corect și să te ții de lege, mai ales când ai de-a face cu persoane influente și cu bani. Dar acest polițist a arătat că există încă oameni care se țin de cuvânt și luptă pentru dreptate.