După ce a fost filmat lovind o femeie în curtea bisericii, mai multe detalii tulburătoare din trecutul preotului Calistrat Chifan ies la iveală. Potrivit Ziarul de Iași, acesta nu este la prima abatere, căci istoricul lui violent a început în urmă cu mai bine de două decenii. În 1999, a fost decăzut din treaptă după ce a avut numeroase scandaluri în trei mănăstiri unde a slujit.
Dar aceste scandaluri nu sunt cele mai grave exemple ale comportamentului violent al preotului. Un comunicat al Patriarhiei Române din 2003 dezvăluie că acesta a ajuns să slujească în case private din zona Bârnova, după ce a ucis în bătaie un cal. Părintele Calistrat Chifan a primit înapoi dreptul de a sluji în biserică după ce și-a recunoscut o mare parte dintre fapte.
„Caracterul violent al ierom. Calistrat reiese și din faptul că, pe timpul șederii la Mănăstirea Sihăstria, a bătut un cal până l-a ucis. Alungat din Sihastria din pricina tulburărilor provocate, monahul Calistrat a plecat la Mănăstirea Dragomirna din jud. Suceava, împreună cu prietenul său, ierom. Antonie Câmpanu, de unde, datorită dezbinării și vrajbei provocate în această obște, a fost alungat de către conducerea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, la insistențele conducerii mănăstirii”, se precizează în comunicatul de presă menționat.
Reprezentanții BOR au dat un nou punct de vedere în urma acestor dezvăluiri, iar purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române (BOR), Vasile Bănescu, a transmis că situația preotului Calistrat Chifan de la Mănăstirea Vlădiceni, județul Iași, este una gravă.
„Întrucât mi se solicită insistent și justificat un punct de vedere în legătură cu gestul violent și scandalos comis de un cleric monah acum două zile, dar și pentru că în același timp acest caz este subiectul unei anchete pe care doar eparhia de care aparține o poate desfășura și doar ea poate comunica rezultatele ei, eu nu pot transmite decât un punct de vedere general valabil referitor la conduita unui cleric, oricine ar fi el: Vedetismul, grobianismul, fachirismul verbal cu aer sapiențial, violența de orice fel, incultura laică și teologică instalate în mediul clerical/ monahal sub masca «conservatorismului» de mahala xenofobă și filetistă, reprezintă tot atâtea ratări ale întâlnirii cu vocația pastorală, dar mai ales cu creștinismul însuși”, a transmis de purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu.