Scene șocante au avut loc la Giurgiu! Un preot în vârstă de 48 de ani a fost prins în flagrant în timp ce se masturba în mașina personală, în fața unor nevinovați elevi care se îndreptau spre școală sau se întorceau acasă. Incidentul șocant a avut loc miercuri dimineața, în apropierea liceului Nicolae Cartojan, și a creat un val de furie și indignare în comunitate.
Polițiștii, chemați de urgență la fața locului, nu au avut milă față de acest slujitor al Domnului și l-au ridicat imediat pentru a fi dus la audieri. În urma investigațiilor, autoritățile au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Potrivit informațiilor obținute de la anchetatori, incidentul scandaloas s-a petrecut la data de 11 ianuarie a.c., în jurul orei 09.25 dimineața. Un tânăr în vârstă de 18 ani, din localitatea Stănești, județul Giurgiu, a sunat disperat la numărul de urgență 112 pentru a raporta cazul revoltător. Acesta a sesizat faptul că un bărbat, în vârstă de 48 de ani, s-a masturbat în mod explicit în mașina sa, care era parcată în fața unei societăți comerciale din municipiul Giurgiu.
Preotul Mirel Constantin, suspendat de la slujire
„Pe baza probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu, bărbatul bănuit de săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri a fost reținut, pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Giurgiu,” au transmis reprezentanții Poliției.
După o investigație temeinică desfășurată de polițiști, individul responsabil de aceste fapte odioase a fost identificat. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 48 de ani, rezident al municipiului Giurgiu. Această dezvăluire cutremurătoare a condus la suspendarea acestuia din funcția de preot.
Contactați pentru un punct de vedere oficial, reprezentanții Episcopiei Giurgiului au confirmat informația și au declarat pentru publicația Reflectorul de Sud că individul în cauză este preotul Mirel Constantin, cunoscut în comunitatea parohiei Oinacu. Această instituție bisericească este profund afectată de această întâmplare scandaloasă și condamnă în cel mai ferm mod posibil astfel de acțiuni indecente și imorale.
Comunicatul Episcopiei
„Vă aducem la cunoştinţă că, urmare a Notei telefonice întocmite de Pr. Cons. DUMITRACHE Eduard, în urma conversației cu reprezentanții I.P.J. Giurgiu, Episcopia Giurgiului a luat act, cu regret, de existența suspiciunii săvârșirii infracțiunii de “ultraj contra bunelor moravuri” de către Pr. Constantin N Mirel de la Parohia Oinacu. Ținând cont de gravitatea acuzațiilor, Chiriarhul a dispus suspendarea sus-numitului preot, până la finalizarea anchetei desfășurate de către organismele abilitate.
Episcopia Giurgiului se va adresa, în scris, Inspectoratului Județean al Poliției Giurgiu, solicitând punerea la dispoziție a probelor din dosar, în vederea trimiterii sus-numitului în judecata Consistoriului Eparhial. Totodată, cel în cauză va fi convocat de urgență la sediul Protoieriei Giurgiu pentru declarații. Menționăm că pe perioada suspendării suplinirea Parohiei Oinacu va fi asigurată de PC. Pr. Duțu Stelian”, a anunțat într-un comunicat Episcopia Giurgiu.
În urma acestui incident grav, comunitatea locală este în stare de șoc, iar părinții elevilor sunt revoltați și îngroziți de comportamentul rușinos al acestui preot. Ei cer pedepse aspre și deplină transparență din partea autorităților pentru a asigura că astfel de incidente nu se vor mai repeta în viitor.