Mihai Trăistariu a primit o cameră de hotel posedată! După ce a avut probleme cu mașina de spălat, el nu scapă de spiritele rele nici măcar în deplasare! Mai mult, cântărețul a înregistrat caloriferul, pentru a avea o dovadă irefutabilă!
Mihai Trăistariu, călător în timp!
„Pe 10 ianuarie, a început să îmi pâcâie ceva în baie. Eu am crezut că este apa, ca apa de la cadă. Mă duc, nimic. După o oră, iar și îmi spuneam ce o fi. Era egal, la fel. A trecut o noapte, au trecut două-trei zile și tot păcâie. Am scos din priză, am și spălat. Am început să postez, toată lumea a venit cu paranormale, cu dimensiuni, după am început eu să mă gândesc. Eu am zis că mă criogenez. După am ajuns peste 1.000 de ani și se poate călători în trecut și zic că sigur am călătorit eu și îmi dau semne”, a spus Mihai Trăistariu.
Ce probleme are mașina de spălat a lui Mihai Trăistariu?
Despre problema cu care se confruntă artistul a mai spus: „M-am uitat în tot ce se poate. M-am gândit că e mecanismul stricat. Mașina e de doi ani, e nouă. N-am chemat pe nimeni. Am zis că o las acolo, că poate e un mesaj, să îl descifrez. Se face aproape o lună și nu s-a mai oprit. Am scos-o din funcțiune, deci nu are legătură cu curentul electric. Ea e conectată la apă, are furtunul de apă băgat. Deci, poate să aibă legătură cu apa, dar nu e sunet de apă, că mai spun că vine apa cu presiune. Așa face încontinuu. Eu țin ușa închisă, să nu o aud. Nu vreau să o vând, că poate e un semn”.
Mihai Trăistariu, electrocasnice posedate!
„Poate lumea crede că e o nebunie, dar pentru mine e la fel de mare nebunia. De pe 10 ianuarie a început să-mi păcănească mașina de spălat de acasă. Am și arătat. (…) Le postez aproape zilnic pe TikTok. Eu râd de fenomenul ăsta, doar că v-am spus, păcănelele astea sunt matematice. Le-am numerotat, le-am scris pe foi. Am vorbit cu prieteni, mi-au spus ”vezi că sunt din lumea de dincolo, că-s de la morți, că-s extratereștri …”.
„Deja am înnebunit. Eu nu știu ce să cred. (…) Aseară eram în camera de hotel și se aude în calorifer o bătaie asemănătoare. (…) Credeam că are legătură doar cu casa mea, dar să aud iarăși păcănituri d-astea în hotel, într-un calorifer, care n-are legătură cu priza și cu curentul electric … acum unde o să mai merg și ce să mai înțeleg din astea, că sunt total bulversat.”, a fost felul în care a relatat Mihai Trăistariu experiențele halucinante pe care le-a trăit.
Mihai Trăistariu primește semne din viitor!
Deșii fanii lui i-au scris că aceste semne vin chiar din lumea de dincolo, el susține că primește aceste mesaje chiar din viitor! „Eu le iau ca atare. Nu sunt speriat, nu cred în fantome, nici măcar nu cred în viața de apoi dacă mă întrebați pe mine. Deci nu cred că sunt morți. Pot să cred, dacă ar fi să cred o nebunie, că sunt eu din viitor care îmi dau semne.”