Domnul Gheorghe, tatăl lui Sorin, a dorit să-i spună câteva lucruri fiului său. Iată ce l-a îndemnat acesta.
Mireasa, sezonul 10. Tatăl lui Sorin a intrat în direct. Ce spune despre relația fiului său cu Simona: „Focul de paie se stinge repede!”
Doamna Ana a dorit să se asigure că Simona este în regulă, după discuția avută cu Sorin.
„Să stai liniștită, da?” îi spune doamna Ana.
„Da, mai stau puțin și mă apuc de curățenie în baie”, răspunde tânăra.
„Nu, te rog eu, că fac eu cu Alexia”, susține doamna Ana.
În ciuda protestelor tinerei, doamna Ana a insistat.
„După ies discuții că eu nu fac… nu, nu, nu”, spune Simona.
„De ce nu mă înțelegi tu pe mine? Nu trebuie să faci că te simți rău. Stai frumos și liniștită și mama face”, spune doamna Ana. „Ascult-o pe mama.”
„Nu știu ce psihic trebuie să ai aici. De fier!” susține Andrada.
Simona a dorit totuși să respecte programul de curățenie.
„Și pe Sorin l-am învățat”, spune doamna Ana. „De mic l-am pus la treabă.”
În platoul Capriciile Iubirii, tatăl lui Sorin, domnul Gheorghe, a intrat în legătură telefonică. Acesta a dorit să vorbească cu familia sa.
„Asta nu mai deprinde de mine. Eu sunt de acord cu copilul meu, el știe, el alege”, spune domnul Gheorghe. „Să nu se pripească, să nu i se-ncingă călcâiele prea repede, să se stingă focul.”
„Nu prea e bine așa”, mai adaugă el. „Focul de paie se stinge repede!”
„Să sperăm că-l întreținem pe parcurs”, spune Sorin.
„Ei dacă chiar se plac și se iubesc, să ajungă chiar și-n marea finală”, mai spune tatăl lui Sorin. „Numai să nu se grăbească, să se descopere unul pe altul. (…) Să știe ce vrea fiecare.”
„Îi mulțumim pentru susținere (…) Indiferent dacă o să ajungem în finală sau nu, eu cu Simona tot acasă o să vin”, conchide Sorin.