Un bărbat din Costinești și-a trasat o trecere de pietoni exact în fața magazinului pe care îl deține, iar din când în când reîmprospătează vopseaua, scrie Focus Press.
Trecerea ilegală!
Oamenii din zonă, susțin că acolo nu e prevăzută, în mod legal, o trecere pentru pietoni la intersecția străzilor Gheorghe Alexianu cu Tineretului, însă, de câțiva ani a apărut o trecere de pietoni improvizată.
În zonă nu este amplasat vreun indicator rutier care să semnalizeze o trecere pentru pietoni și aceasta nu este prevăzută în planul de sistematizare rutieră al localității. Trecerea de pietoni improvizată nu este poziționată perpendicular pe șosea și se prelungește pe strada alăturată.
Potrivit sursei citate, la Poliție nu a ajuns nicio sesizare.
Imaginile publicate pe YouTube în vara anului 2022 prezintă un bărbat care reîmprospătează trecerea de pietoni folosind o găleată de vopsea și un trafalet. La un moment dat, observând că o prima dungă este mai îndepărtată de marginea trotuarului, bărbatul mai trasează una mai mică înaintea ei.
Totodată, imaginile Google Street View din 2021 prezintă trecerea parțial ștearsă, deci ea avea o vechime mai mare de acel an.