O dreaptă fără candidat unic
La începuturi, formaţiunile de centru-dreapta, precum Partidul Național Liberal (PNL) şi Uniunea Salvați România (USR), plasau la Capitală ideea unui candidat comun care să adune electoratul de dreapta. Planul a intrat însă în impas după ce social-democraţii au ameninţat că vor părăsi guvernarea dacă se aliază astfel. În consecinţă, PNL l-a propus pe actualul primar al Sectorului 6, Ciprian Ciucu, iar USR a rămas fidel lui Cătălin Drulă — ambele candidaturi vizând acelaşi segment de vot. Aceasta înseamnă că deja exista-te riscul de „rupere” a electoratului, după cum relevă analiştii.
Suveraniştii şi PSD – spectrul competiţiei fragmentate
Pe partea suveranistă, situaţia este la fel de confuză: Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a decis să nu intre cu un candidat propriu major, susţinând în schimb Anca Alexandrescu — propunere care nu pare însă să atragă electoratul cu forţă de câştig. Totodată, opoziţia tradiţională, Partidul Social Democrat (PSD), controlează un bazin electoral limitat în Capitală şi partenerii săi au adoptat o imagine mai independentă, prin candidatura lui Daniel Băluță în Sectorul 4. Fragmentarea scenariilor electorale tinde să creeze un joc de sume mici pentru fiecare tabără în parte.
Riscuri pentru campanie şi selctarea câştigătorului
Fragmentarea candidaturilor, mai ales în zona dreptei, poate conduce la un rezultat în care câştigătorul nu obţine majoritate clară, ci se impune prin mobilizare mai sistematică — şi nu neapărat prin alegerea electoratului predominant. Candidaţi alternativi precum Vlad Gheorghe, Ana Ciceală sau Daniel Trifu pot rupe voturi de la Ciucu sau Drulă, generând un efect de „divide et impera” electoral. În paralel, lipsa unei candidaturi unite ridică întrebări privind mobilizarea structurilor şi eficienţa strategiei partidelor înainte de începerea oficială a campaniei.
Pe măsură ce se apropie data limită pentru depunerea candidaturilor la Primăria Capitalei, construcţia politică pare să fie mai puţin despre un proiect comun şi mai mult despre o competiţie internă. Numărul mare de candidaţi reflectă atât incapacitatea partidelor de a se alinia, cât şi posibilitatea unui joc calculat de fragmentare a voturilor — factor care poate influenţa decisiv rezultatul alegerilor.





