Două nave comerciale au fost lovite de drone în zona economică exclusivă a Bulgariei din Marea Neagră, într-un incident care a declanșat o amplă operațiune de căutare și salvare. Una dintre nave s-a scufundat, iar cea de-a doua a luat foc după atac.
Premierul bulgar Rumen Radev a calificat incidentul drept „absolut inacceptabil” și a convocat o reuniune cu reprezentanții instituțiilor responsabile de apărare, securitate și transport.
Două nave, atacate în largul coastelor Bulgariei
Atacul s-a produs în jurul orei 03:00, la aproximativ 70 de mile est de localitatea Byala.
Navele vizate sunt ALFA WATAN, sub pavilionul Togo, și ABLE, care naviga sub pavilionul Palau.
ALFA WATAN a suferit avarii structurale grave și s-a scufundat. Autoritățile bulgare au declanșat operațiuni de căutare a echipajului, după ce în zonă au fost găsite plute și veste de salvare, fără ca marinarii să fie localizați imediat.
Potrivit datelor disponibile, nava se îndrepta spre nord, iar unele informații indicau că destinația sa ar fi fost portul românesc Sulina.
Cei 18 membri ai celeilalte nave au fost salvați
ABLE a fost de asemenea lovită, iar la bord a izbucnit un incendiu. Toți cei 18 membri ai echipajului au abandonat nava și au fost salvați cu sprijinul navei bulgare DIOSCURIA și al echipelor de intervenție.
Doi marinari au fost răniți, unul suferind arsuri, iar celălalt o leziune la nivelul capului.
Din cei 18 membri ai echipajului, 11 sunt cetățeni turci, iar șapte sunt cetățeni indieni. Nava transporta grâu și se deplasa spre sud.
Rumen Radev: atacul încalcă dreptul maritim
Premierul Rumen Radev a condamnat incidentul și a avertizat că extinderea conflictelor din regiune pune în pericol transportul comercial din Marea Neagră.
Autoritățile încearcă în paralel să stabilească dacă atacul a provocat scurgeri de combustibil sau alte forme de poluare.
Circumstanțele exacte ale incidentului și originea dronelor nu au fost încă stabilite. Ancheta continuă, iar reprezentanți ai Ministerelor Apărării, de Interne, Transporturilor și Mediului, precum și ai serviciilor de securitate, participă la reuniunea convocată după atac.


